Fenerbahce

Fenerbahçe

Sivasspor

Şükrü Saraçoğlu
18.02.2012 19:00

Istorie

Se consideră că triburile creatoare ale culturii bronzului pe teritoriul României aparţin grupului indo-european al tracilor. Strabon în 'Geografia' menţiona că geţii aveau aceeași limbă cu tracii, iar dacii aceeași limbă cu geţii. Totuși, prima relatare despre geţi aparţine lui Herodot. Cucerirea Daciei de către romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoșii poporului român. După ce Dacia a devenit provincie a Imperiul Roman s-au impus elemente de cultură și civilizaţie romană, inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.
Pe baza informaţiilor din inscripţia de la Dionysopolis și de la Iordanes, se știe că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac. În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi. După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate. Nucleul statal se menţine în zona munţilor Tureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus. Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale sub Decebal. În această perioadă se menţin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian. Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană.
În primul mileniu, peste teritoriul României au trecut valuri de popoare migratoare: goţii în secolul III - IV, hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii în secolul VII, ungurii în secolul IX, pecenegii, cumanii , uzii și alanii în secolele X - XII și tătarii în secolul XIII.
În secolul al XIII-lea sunt atestate primele cnezate la sud de Carpaţi. Mai apoi, în contextul cristalizării relaţiilor feudale, ca urmare a creării unor condiţii interne și externe favorabile (slăbirea presiunii ungare și diminuarea dominaţiei tătarilor) iau fiinţă la sud și est de Carpaţi statele feudale de sine stătatoare Tara Românească (1310), sub Basarab I și Moldova (1359), sub Bogdan I.[49] Dintre domnitorii ce au avut un rol mai important, pot fi amintiţi: Alexandru cel Bun, Ttefan cel Mare, Petru Rareș și Dimitrie Cantemir în Moldova, Mircea cel Bătrân, Vlad Tepeș și Constantin Brâncoveanu în Tara Românească și Ioan de Hunedoara în Transilvania. Începând cu sfârșitul secolului al XV-lea cele două principate intra treptat în sfera de influenţă a Imperiului Otoman.
Transilvania, parte de-a lungul Evului Mediu a Regatului Ungariei, guvernată de voievozi, devine un principat de sine stătător, vasal Imperiului Otoman din 1526. La cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea Mihai Viteazul domnește pentru o foarte scurta scurtă perioada de vreme peste o bună parte din teritoriul României de astăzi.
În secolul al XVIII-lea, Moldova și Tara Românească și-au păstrat în continuare autonomia internă, dar în 1711 și 1716 respectiv, începe perioada domnitorilor fanarioţi, numiţi direct de turci din rândul familiilor nobile de greci din Constantinopol. Prin încheierea pactului dualist în 1867, Transilvania și-a pierdut la scurtă vreme resturile autonomiei sale politice, fiind înglobată din punct de vedere politic și administrativ Ungariei.

Unirea și Regatul României

Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova și Muntenia (sau Tara Românească), în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliţie, Cuza fiind obligat să părăsească ţara. În 1877, România își obţine independenţa iar în 1881, Carol I este încoronat ca Rege al României. În 1913, România a intră în război împotriva Bulgariei, la capătul căruia a obţinut Cadrilaterul. În 1914, regele Carol I moare, rege al României devenind Ferdinand I.
În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Deși forţele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârșitul războiului, Imperiile Austriac și Rus s-au dezintegrat; Adunarea Naţională în Transilvania, și Sfatul Tării în Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România, iar Ferdinand s-a încoronat rege al României la Alba Iulia în 1922. Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamaţiile de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declaraţia celor 14 puncte ale președintelui american Thomas Woodrow Wilson.
În 1938, regele Carol al II-lea își asumă puteri dictatoriale.
Odată cu venirea sa la putere, Ion Gigurtu, președinte al Consiliului de Miniștri, între 4 iulie și 4 septembrie 1940, a declarat că va duce o politică nazistă pro-Axa Berlin-Roma, antisemită și fascist-totalitară. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, prin acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei (după ce Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă și aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma), România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj. Vastele teritorii din Transilvania care au fost cedate de Ion Gigurtu în favoarea Ungariei conţineau importante resurse naturale, inclusiv mine de aur. Ion Gigurtu a fost de acord și cu cedarea a 8000 km2 din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei și Uniunii Sovietice, Basarabia Herţa și Bucovina de Nord.
Faţă de retragerea haotică din Basarabia, cedările teritoriale, nemulţumirea opiniei publice și protestele liderilor politici, regele Carol al II-lea suspendă Constituţia României și îl numește ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui să abdice în favoarea fiului său, Mihai. Apoi, Antonescu își asumă puteri dictatoriale și devine șef de stat precum și președinte al consiliului de miniștri. În 1941, ca aliat al Germaniei, România declară război Uniunii Sovietice.

România comunistă

La data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor.
La mai puţin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupaseră România, în 1947, regele Mihai I este forţat să abdice și e proclamată Republica Populară Română - stat al democraţiei populare. Regimul instaurat, condus de Partidul Muncitoresc Român, își întărește poziţia printr-o politică stalinistă de descurajare a oricărei opoziţii politice și de distrugere a structurilor economico-sociale ale vechiului regim. La începutul anilor 1960, guvernul român a început să-și afirme o anumită independenţă faţă de Uniunea Sovietică, fără însă să renunţe la 'cuceririle revoluţionare'. În 1965 moare principalul lider comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care România intră într-o perioadă de schimbări. După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului comunist a venit Nicolae Ceaușescu, care a devenit secretar general al Partidului Comunist Român în 1965, președinte al Consiliului de Stat în 1967 și președinte al Republicii Socialiste România în 1974. Conducerea lungă de câteva decenii a președintelui Nicolae Ceaușescu a devenit din ce în ce mai opresivă în anii 1980.

România după 1989

După căderea comunismului în tot restul Europei de Est, un protest început la mijlocul lunii decembrie 1989 la Timișoara s-a transformat rapid într-un protest naţional împotriva regimului lui Ceaușescu, înlăturându-l pe dictator de la putere.
O organizaţie interimară formată din foste oficialităţi comuniste a preluat controlul guvernului, iar Ion Iliescu a devenit președintele provizoriu al ţării. Noul guvern a revocat multe din politicile oprimante și a închis câţiva dintre conducătorii regimului comunist.
În mai 1990 s-au organizat alegeri ale partidelor pentru legislatură și președinţie. Iliescu a fost ales președinte, iar partidul său, Frontul Salvării Naţionale, a câștigat controlul legislativ. Petre Roman a devenit prim-ministru. Alegerile însă nu au pus punct demonstraţiilor antiguvernamentale. Dezlănţuirile minerilor au dus la demiterea guvernului Roman în septembrie 1991. În octombrie, fostul ministru de finanţe, Theodor Stolojan i-a urmat lui Roman ca prim-ministru și a format un nou cabinet. În alegerile naţionale din 1992, Ion Iliescu și-a câștigat dreptul la un nou mandat. Cu sprijin parlamentar de la partidele parlamentare naţionaliste PUNR, PRM și fostul partid comunist PSM, a fost format un guvern în noiembrie 1992, sub prim-minstrul Nicolae Văcăroiu.
Emil Constantinescu din coaliţia electorală Convenţia Democrată Română (CDR) l-a învins în 1996 pe președintele Iliescu, după un al doilea scrutin și l-a înlocuit la șefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a rămas în această funcţie până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile și mai târziu de Mugur Isărescu. Alegerile din 2000 au fost câștigate de PSD și Ion Iliescu, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru. În 2004, alegerile l-au dat învingător pe Traian Băsescu în funcţia de Președinte al statului, în fruntea unei coaliţii formată din PNL și PD, alături de UDMR și PUR, iar în funcţia de prim-ministru a fost numit Călin Popescu Tăriceanu.
Din 2004 România este membru NATO, iar din 2007 a devenit membră a Uniunii Europene. În urma alegerilor legislative din noiembrie 2008, Partidul Democrat-Liberal a obţinut cele mai multe mandate, fiind urmat de alianţa dintre PSD și PC, PNL și UDMR. Ulterior se formează un guvern de alianţă, între PSD+PC și PD-L, condus de Emil Boc, pentru ca din decembrie 2009, în urma votului Parlamentului, PD-L, UDMR și grupul parlamentar al independenţilor (devenit UNPR) să alcătuiască cabinetul Boc 2.

Sponsors